Program TV

  • 00:00

    22 August

    Întâlniri uluitoare în natură - Sezonul 1

    Doi elefanți stau unul lângă altul, împingându-se, în lupta pentru teritoriu de la marginea Parcului Național Kruger. Brusc, cel mai mic se întoarce și îl pune la pământ pe cel mai bătrân și mai mare.

  • 00:50

    22 August

    Animale de pradă sau de companie? - Sezonul 1

    La marginea unui orăşel din Nevada, Scott şi Zuzana trăiesc înconjuraţi de garduri înalte de 3 metri, dar nu ca să se apere de intruşi, ci ca să-i protejeze pe intruşi de animalele lor de companie.

  • 01:40

    22 August

    Mutații meteo - Sezonul 1

    Pe măsură ce atmosfera se încălzește, încep să apară tornade și în zone unde acest fenomen ucigător nu se producea înainte. Grupurile de peste 32 de tornade s-au dublat ca număr din anii 1950 încoace.

  • 02:25

    22 August

    Disecţii ale giganţilor naturii - Sezonul 3

    Echipa merge în Australia pentru disecarea animalului emblemă al acestei ţări - cangurul - şi dezvăluie unele elemente fascinante despre organele lor de reproducere.

  • 03:15

    22 August

    Veterinarii din Yorkshire - Sezonul 5

    Peter trebuie să facă teste de sarcină unei mici turme de vaci tinere. Ferma e la altitudine, dar cum pe dealuri se așterne zăpadă multă, nu cumva iarna înghețată îl va împiedica să ajungă acolo?

  • 04:00

    22 August

    Mutații meteo - Sezonul 1

    Pe măsură ce atmosfera se încălzește, încep să apară tornade și în zone unde acest fenomen ucigător nu se producea înainte. Grupurile de peste 32 de tornade s-au dublat ca număr din anii 1950 încoace.

  • 04:45

    22 August

    Mutații meteo - Sezonul 1

    Ploile torențiale devin fenomene tot mai severe, provocând inundații fără precedent și pagube de miliarde de dolari, din cauza proprietăților afectate.

  • 05:35

    22 August

    Minunății naturale - Sezonul 4

    Jack și Colton explorează unul dintre cele mai vechi râuri din America de Nord și unul dintre cele mai mari poduri din țară. Apoi se avântă pe apele tumultoase ale cursului New River.

  • 06:00

    22 August

    Veterinarul străzii - Sezonul 1

    În timp ce Kwane îl consultă pe câinele Goldie, stăpâna lui e copleșită de emoție și povestește cât de grea e viața pe stradă. Kwane caută un tehnician-veterinar care să-l ajute.

  • 06:25

    22 August

    Veterinarii din Yorkshire - Sezonul 8

    Julian și soția lui, Anne, și ea tot medic veterinar, merg la Jacki Barlow, o veche prietenă care are o fermă de alpaca. Peter e chemat la Mavro, un cal ai cărui dinți au nevoie urgent de îngrijiri.

  • 07:10

    22 August

    Veterinarii din Yorkshire - Sezonul 8

    Julian se grăbește să ajute un cal cu o rană dureroasă. Tux, un Labrador negru, are o tumoră urâtă la bot. Peter i-a mai înlăturat niște tumori similare, dar cancerul a revenit.

  • 07:55

    22 August

    Veterinarii din Yorkshire - Sezonul 8

    Peter se grăbește spre ferma lui Rolland Norris, ca să moșească urgent niște miei. La Boroughbridge, Julian consultă un pug răsfățat: Ffion s-a jucat pe săturate, până și-a rupt un picior.

  • 08:40

    22 August

    Veterinarii din Yorkshire - Sezonul 8

    Peter e chemat la ferma lui Keith Burn, unde e în pericol viața unui vițeluș de 10 zile. Julian are de făcut o operație dificilă: Mick, un câine ciobănesc, are o tumoră gigantică.

  • 09:30

    22 August

    Veterinarii din Yorkshire - Sezonul 8

    Julian consultă un taur cu o umflătură uriașă pe spate: e cel mai mare abces văzut de el vreodată. Debbie Otterburn are un cal cu o tăietură misterioasă, care nu se vindecă, așa că Peter îl consultă.

  • 10:15

    22 August

    Veterinarii din Yorkshire - Sezonul 8

    Julian răspunde unui apel nocturn: o oiță tânără are o naștere dificilă. Peter are și el o noapte grea, fiindcă Marylin, o femelă de Bloodhound, e adusă de urgență tot pentru o naștere cu probleme.

  • 11:00

    22 August

    De dragul câinilor, cu Paul O'Grady - Sezonul 6

    Paul întâlneşte un metis de Dalmaţian abandonat: este o femelă care naşte 11 pui splendizi. El ajută apoi un Shar Pei grav supraponderal să-şi reintre în formă.

  • 11:25

    22 August

    De dragul câinilor, cu Paul O'Grady - Sezonul 6

    Paul ajută la dresarea unui pui frumos de Ciobănesc German, care a fost respins de mamă la naştere, apoi vede un Jack Russell vioi, care învaţă să-şi folosească toate patru lăbuţele.

  • 11:50

    22 August

    De dragul câinilor, cu Paul O'Grady - Sezonul 6

    Paul cunoaşte doi Labradori bătrâni, care nu suportă să stea despărţiţi, un Staffy care nu vrea să rămână singur şi un căţeluş mititel, cu o problemă de comportament.

  • 12:15

    22 August

    De dragul câinilor, cu Paul O'Grady - Sezonul 6

    Paul ajută să slăbească o femelă de Staffy care are de patru ori greutatea normală, apoi vede un Buldog Franţuzesc care a fost schilodit de nişte crescători de câini ahtiaţi după bani.

  • 12:40

    22 August

    De dragul câinilor, cu Paul O'Grady - Sezonul 6

    Paul şi echipa folosesc o tehnică de calmare neconvenţională ca să calmeze o potaie superagitată. El cunoaşte apoi un tânăr metis de Ciobănesc German, cu nişte probleme de sănătate ascunse.

  • 13:05

    22 August

    Supraviețuire în sălbăticie - Sezonul 2

    Multe animale trăiesc în păduri și jungle. De la pinguinii Snares din Noua Zeelandă până la o specie de gecko cu coada ca o frunză și fossa din Madagascar, multe specii trăiesc în frunzișul copacilor.

  • 13:55

    22 August

    Supraviețuire în sălbăticie - Sezonul 2

    În lumea animalelor vânate, cele mai inteligente știu cum să nu fie detectate, își păcălesc dușmanii și, când nu mai au alte soluții, ripostează. Ele au descoperit cum pot lupta ca să rămână în viață.

  • 14:50

    22 August

    Pe urmele tigrului siberian

  • 15:45

    22 August

    În sălbăticia din Canada - II - Sezonul 1

    Balene-cu-cocoașă ajung pe țărmul Atlanticului în fiecare primăvară. Vedem urși polari în vastele păduri boreale din Canada și explorăm cea mai mare junglă din zona temperată, în Columbia Britanică.

  • 16:50

    22 August

    America Latină: În sălbăticie - Sezonul 1

    Urmărim Patagonia pe parcursul unui an: iarna e lungă și grea, iar pumele și vulpile se hrănesc cu leșuri ca să supraviețuiască. Dar când vine primăvara, toate animalele încearcă să profite din plin.

  • 17:45

    22 August

    America Latină: În sălbăticie - Sezonul 1

    Dacă Amazonul ar fi o țară, ar fi a șaptea ca mărime din lume. Descoperim ce face Amazonul să fie o asemenea forță a evoluției și de ce aici trăiesc o treime din toate speciile de pe Pământ.

  • 18:40

    22 August

    America Latină: În sălbăticie - Sezonul 1

    Venezuela e celebră pentru munții săi amenințători, mlaștinile și junglele sale. Toate sunt legate de apele puternicului fluviu Orinoco, un posibil traseu spre El Dorado, legendarul oraș al aurului.

  • 19:35

    22 August

    Întâlniri uluitoare în natură - Sezonul 1

    Nu prea avem loc de greșeli când pătrundem în lumea animalelor sălbatice. Turista Ria Cilliers și soțul ei se trezesc că ajung să-și împartă cafeaua de dimineață cu un leopard!

  • 20:20

    22 August

    În sălbăticia din Canada - II - Sezonul 1

    Balene-cu-cocoașă ajung pe țărmul Atlanticului în fiecare primăvară. Vedem urși polari în vastele păduri boreale din Canada și explorăm cea mai mare junglă din zona temperată, în Columbia Britanică.

  • 21:25

    22 August

    Povești furtunoase - Sezonul 1

    Inundațiile cumplite din Nebraska distrug un baraj de un secol. Un vas de croazieră e lovit de furtună în largul coastei Norvegiei: un val se sparge de vapor, smulgând o femeie de lângă soțul ei.

  • 22:30

    22 August

    Mutații meteo - Sezonul 1

    Pe măsură ce atmosfera se încălzește, încep să apară tornade și în zone unde acest fenomen ucigător nu se producea înainte. Grupurile de peste 32 de tornade s-au dublat ca număr din anii 1950 încoace.

  • 23:15

    22 August

    Mutații meteo - Sezonul 1

    Ploile torențiale devin fenomene tot mai severe, provocând inundații fără precedent și pagube de miliarde de dolari, din cauza proprietăților afectate.

Despre noi

Lasă natura să își spună propria poveste inspirațională; neșlefuită, frumoasă și surprinzătoare. Povești convingătoare spuse de persoane aflate în mijlocul lor, în detaliu și personale.

Unde puteți viziona canalul

60 (SD) - 135 (HD)

53 (SD) - 54 (HD)

54

134 (SD) - 135 (HD)

461 (SD) - 468 (HD)

353 (SD) - 367 (HD)

316

De ce trăiesc dragonii Komodo doar în insulele indoneziene? Un ecosistem unic? Aflați de ce și descoperiți…

Citește mai mult

America Centrală - cunoscută mai ales ca loul unde s-a dezvoltat civilizația Mayană timp de secole.…

Citește mai mult

Gata pentru ultimul episod din "Africa la Scară Mare"? Abia așteptăm! Ne vedem mâine, la Viasat Nature.

Citește mai mult

Să dormi în safari sau să înoți cu rechinii? Ce mod extrem de a petrece timpul ați alege? „Întâlniri…

Citește mai mult

Ce locuri din Africa ați vrea cel mai mult să vedeți? Cu noi, puteți experimenta cele mai sălbatice…

Citește mai mult

Să aduci o cameră în teritoriile animalelor sălbatice e o treabă riscantă... doar câțiva oameni se încumetă.…

Citește mai mult

Știați că nisipul fierbinte este un obstacol pentru animale? Urmăriți un nou episod din "Africa la scară…

Citește mai mult